marți, 18 mai 2010

Marele "BIBANU"

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA !
Dem Rădulescu Nascut la 30 septembrie 1931, Râmnicu Vâlcea, fost unul dintre marii actori de comedie români de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanţă şi actorie. El a obţinut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea; a luptat în ring la categoria mijlocie. A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.
În 1956, a câştigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale.
A fost prieten cu Ion Cojar şi Liviu Ciulei; cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din „O scrisoarea pierdută”, unde a avut colegi de excepţie: Rodica Tapalagă, Petre Gheorghiu, Ştefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Cioranu şi Ciulei însuşi. Liviu Ciulei l-a numit „Un actor de geniu”.
S-a stins din viaţă în Bucureşti, la 17 septembrie 2000.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
CU DRAGOSTE SI RESPECT VA MULTUMESC ,
VA ASTEPT CU MULTE POSTARI SI COMENTARII !
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iubesc teatrul

Iubesc teatrul

Va doresc auditie placuta !

Va doresc auditie placuta !
Teatrul : Este locul unde actorii se misca si vorbesc dialogat , înlăuntrul fanteziei unui autor. ( Petre Ţuţea )

Lista mea de bloguri

O ZI BUNA TUTUROR IUBITORILOR DE TEATRU ... !

___________________________________

DIN PARTEA MEA ,
UN GAND BUN , RESPECT SI CONSIDERATIE !
____________________________________
MARII ACTORI AI ROMANIEI din TOATE TIMPURILE ! "EVOCARI"
AVETI SANSA DE A ASCULTA CELE MAI FRUMOASE PIESE DE TEATRU CARE AU UMPLUT INIMILE DE BUCURIE SI-AU GADILAT URECHEA ATATOR SI-ATATOR GENERATII ... joi si vineri de la ora 15:00 la Radioprodiaspora www.prodiaspora.de
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
Toți suntem diverși în modul nostru de a fi , suntem unici dar suntem musafirii acestei planete si administratori de bunuri ... !

Statiunea Covasna inf: 0722235066

Numai ganduri bune din partea mea!

Numai ganduri bune din partea mea!

SA IUBIM ACTORII NOSTRII DE TEATRU SI FILM...

SA IUBIM ACTORII NOSTRII DE TEATRU SI FILM...
Teatrul : Este locul unde actorii se misca si vorbesc dialogat , înlăuntrul fanteziei unui autor. ( Petre Ţuţea )

O ZI BUNA ...CU MULTA STIMA !

RESPECT SI CONSIDERATIE !

Frumusetea
iernii cu albul fulgilor de nea presarati peste gandurile noastre, cu
dulcele ecoul al colindelor, cu imaginea in suflet a celor dragi, ne va
petrece intr-un nou an impliniti, iubiti, fericiti.
2014 cu BUCURII SI SANATATE !


LA MULTI ANI !

Persoane interesate